Termenele pentru răspunsurile la solicitările studenților şi/sau eliberarea adeverințelor sunt în conformitate cu cele hotărâte în cadrul Universității din Oradea. În acest sens vă rugăm…
Studenţii care solicită acordarea BURSEI DE PERFORMANȚĂ sau a BURSEI SPECIALĂ vor depune la Secretariat Secretariat -Clădirea V1 (după sala de gimnastică a UO), în…
Studenții Facultății de Științe Economice sunt invitați să își depună dosarele pentru acordarea BURSEI SOCIALE la Secretariat -Clădirea V1 (după sala de gimnastică a UO), în…
Dosarele pentru scutirea/reducerea taxei de școlarizare aferentă anului universitar 2020 – 2021 se depun la secretariatul Facultății de Științe Economice, care s-a mutat temporar în corpul V (vizavi de…
Anunț privind începerea anului universitar 2020-2021 la Facultatea de Științe Economice Festivitatea de deschidere pe Universitate va avea loc joi, 01.10.2020, orele 11.00…
Lista finala Bursă socială ocazionala Sem II 2019-2020 Studenții beneficiari ai burselor sociale ocazionale sunt studenții care au depus dosar și sunt eligibili pentru…
În acest an, la ediția locală a Concursului de traduceri din limba franceză organizat sub auspiciile Ambasadei Franței, au participat 21 de studenți de la…