Proiect Utilizarea distribuţiilor Levy în modelarea indicatorilor economici şi financiari ai companiilor, cu impact asupra dezvoltării regionale

sigle-ledir

Contractul de finanţare HURO/1001/293/2.2.3   LEDIRE, titlul “Levy distributions for the study of predictability indicators, with impact on regional development”

Proiectul Utilizarea distribuţiilor Levy în modelarea indicatorilor economici şi financiari ai companiilor, cu impact asupra dezvoltării regionale este finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria 2007-2013, de către Fondul European de Dezvoltare regională (FEDR), completat de cofinanţarea naţională a celor două state membre, România şi Ungaria.

Coordonatorul proiectului este Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Oradea, iar partenerii sunt Universitatea Creştină Partium şi Camera de Comerţ şi Industrie din Debrecen.

Valoarea totală eligibilă a contractului de finanţare HURO/1001/293/2.2.3, acronim LEDIRE, este 45.300 euro, din care partea Universităţii din Oradea (partener lider) este 23.290 euro, partea Camerei de Comerţ din Debrecen (partener 1)  este 9430 euro, iar partea Universităţii Partium (partener 2) este 12580 euro.

Durata contractului este 1 an, respectiv 01.03.2012-28.02.2013.

Proiectul se axează pe îmbunătăţirea procesului decizional la nivelul companiilor şi asigurarea managementului corespunzător împotriva ricurilor operaţionale, financiare şi de faliment.

În acest context, avantajul oferit de procesele de distribuţie Levy se referă la studiul mişcărilor haotice şi complexe a indicatorilor economico-financiari ai companiilor, pentru realizarea deciziilor de investiţii fezabile şi a managementului de risc. Folosirea proceselor de distribuţie Levy pentru previzionarea indicatorilor companiilor este viabilă în interiorul “intervalelor de încredere”, putînd proteja companiile împotriva riscului de faliment sau a lipsei de lichidităţi.

Obiectivul general al proiectului este crearea unui grup de cercetători specializaţi în modelarea indicatorilor economico-financiari ai companiilor, prin utilizarea distribuţiilor Levy.

OBIECTIVE SPECIFICE:

  1. Procesele de distribuție Levy și rolul lor în formarea indicatorilor economici prin organizarea de traininguri de instruire în metode de cercetare inovatoare;
  2. Testarea rezultatelor cercetării în companiile selectate implementând indicatorii pentru studierea fezabilităţii investiţiilor şi managementului riscului în companii
  3. Construirea de indicatori economici şi financiari utilizând procesele de distribuţie Levy

Beneficiarii direcţi ai proiectului includ 10 cercetători de la partenerii implicaţi în proiect. Aceştia vor beneficia de dezvoltarea competenţelor de cercetare prin cursuri de formare în utilizarea proceselor de distributie Levy pentru modelarea dezvoltării regionale. Chestionare au fost realizate în mediul academic din Oradea pentru a identifica nevoia pentru competenţe inovative a cercetătorilor. Totodată vor fi selectate 10 companii din Oradea şi 10 companii din Hajdu-Bihar, care vor beneficia de la implementarea indicatorilor economico-financiari folosind procese Levy, în scopul de a testa resultatele cercetării.

 Beneficiarii indirecţi ai proiectului includ:  un număr de 500 de studenţi care urmează cursuri de master şi doctorat organizate pe domeniul finanţe şi care vor învăţa despre procesele de distribuţie Levy;  un nr. de 20 de autorităţi locale din cadrul comunelor din Euroregiunea Bihor Hajdu-Bihar vor beneficia de randamente sporite la bugetele publice prin implementarea rezultatelor de cercetare utilizând procesele de distribuţie de Levy în modelarea indicatorilor economico-financiari; un set de corporaţii internaţionale vor putea beneficia de implementarea indicatorilor economico-financiari modelaţi prin procese Levy în ceea ce priveşte investiţiile şi managementul riscului.

Rapoarte – rezultate ale proiectului

***

Contract HURO/1001/293/2.2.3 LEDIRE: “Levy distributions for the study of predictability indicators, with impact on regional development”

The project aims to supply the scientific basis of Levy distribution processes and their role in shaping the main indicators of economic development, organizing several training courses in innovative research methods for research and exchanges between researchers from the partner universities involved in the project. The steps to be followed in the project are meant to define the economic and financial indicators of distribution using the Levy processes to be implemented within the business environment and organizing workshops on the Levy distribution processes.

Project Manager: lecturer Diana Sabau-Popa, PhD., Member of the Finance and Accounting Department, Faculty of Economics, University of Oradea.

The total eligible grant contract HURO/1001/293/2.2.3, LEDIRE acronym, is 45,300 Euro, of which the University of Oradea (leading partner) has 23,290 Euro, the Chamber of Commerce and industry of Debrecen (partner 1) has 9430 Euros and the Partium Christian University (partner 2) has 12,580 Euro.

The contract duration is 1 year, respectively 01.03.2012-28.02.2013.

The overall objective of the financing contract HURO/1001 / 293/2.2.3 refers to the use of Levy processes to shape regional development modeling so as to develop the research skills of researchers.

Specific objectives

  • Levy distribution processes and their role in shaping economic development indicators by organizing training in innovative research methods;
  • Creating economic and financial indicators using Levy processes and organizing workshops;
  • Testing the results of the research regarding the selected companies by implementing the indicators for the feasibility study and risk management in companies.

The direct beneficiaries of the project include 10 researchers involved in the project partners: the University of Oradea, the Partium University, and the Chamber of Commerce in Debrecen. They will acquire research competences and skills through training courses in the use of Levy processes for modelling the distribution of regional development. There will also be selected 10 companies from Oradea and 10 companies from Hajdu-Bihar, which will benefit from the implementation of financial indicators using Levy processes, in order to test the results of the research.

The indirect beneficiaries of the project include: 500 students who attend the master and doctoral studies in finances who will learn about the Levy distribution processes, a number of 20 local authorities in the villages of Hajdu-Bihar Bihor will benefit from increased efficiency in public budgets by implementing research results using Levy distribution processes in shaping the financial indicators, a number of 500 international corporations will benefit from the implementation of financial indicators modelled by Levy processes in terms of investment and risk management.

One Response

  1. Proiecte în curs de implementare de Facultatea de Ştiinţe Economice în calitate de Beneficiar | Facultatea de Ştiinţe Economice
    Proiecte în curs de implementare de Facultatea de Ştiinţe Economice în calitate de Beneficiar | Facultatea de Ştiinţe Economice / 4-8-2013 / ·

    […] Site proiect: http://steconomiceuoradea.ro/wp/proiect-ledire/ […]

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.