Conferinta de inchidere a proiectului Ledire - HURO/1001/293/2.2.3

Conferinta de inchidere a proiectului Ledire – HURO/1001/293/2.2.3

Echipa de implementare a proiectului Utilizarea proceselor de distribuţie Levy în modelarea indicatorilor economici şi financiari ai companiilor, cu impact asupra dezvoltării regionale”– HURO LEDIRE 1001/293/2.2.3 are deosebita plăcere de a vă invita la Conferinţa de inchidere a proiectului sus menţionat.

Proiectul Utilizarea distribuţiilor Levy în modelarea indicatorilor economici şi financiari ai companiilor, cu impact asupra dezvoltării regionale este finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria 2007-2013, de către Fondul European de Dezvoltare regională (FEDR), completat de cofinanţarea naţională a celor două state membre, România şi Ungaria. Coordonatorul proiectului este Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Oradea, iar partenerii sunt Universitatea Creştină Partium şi Camera de Comerţ din Debrecen. Perioada de derulare a proiectului este 01.03.2012-28.02.2013 iar valoarea totală a proiectului este 45.300 Euro.

Prin acest proiect au fost atinse cinci obiective:

  1. Consolidarea cooperarii in domeniul cercetarii-dezvoltarii in Euroregiunea Bihor – Hajdu Bihar, intre Universitatea din Oradea, Universitatea Crestina Partium si Camera de Comert din Debrecen;
  2. Formarea cercetătorilor prin organizarea de cursuri privind utilizarea proceselor de distribuţie Levy pentru modelarea indicatorilor de dezvoltare economică;
  3. Crearea indicatorilor economici şi financiari folosind procesele Levy;
  4. Testarea rezultatelor cercetării pe companiile selectate, prin studierea fezabilităţii şi a managementului riscului în companiile respective;
  5. Elaborarea şi publicarea unei cărţi de specialitate ce realizează utilitatea proceselor de distribuţiei Levy pentru modelarea indicatorilor economico-financiari ai companiilor. Această carte este destinată atât mediului de afaceri cât şi a celui academic.

La conferinţa de deschidere vor participa reprezentanţi din partea Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Oradea (lider de proiect), a Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Creştine Partium (partener proiect), a Camerei de Comerţ din Debrecen (partener proiect) şi din partea mediului de afaceri.

Cu acest prilej va avea loc prezentarea proiectului şi vor fi susţinute prelegerile specialiştilor de la Universitatea din Oradea, Universitatea Creştină Partium şi Camera de Comerţ din Debrecen.

Conferinţa de închidere a proiectului va avea loc la Oradea, în 27 februarie 2013 ora 12.00 (ora locală), în amfiteatrul F205 al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Oradea (str. Universităţii nr.1)

Informaţii suplimentare: lector univ.dr. Diana Sabău-Popa, manager de proiect, contact dianasabaupopa@yahoo.ro