Conferință - „Campanie de promovare a poveştilor de succes ale femeilor în funcţii de conducere”

Conferință – „Campanie de promovare a poveştilor de succes ale femeilor în funcţii de conducere”

Suntem onoraţi să vă avem alături la evenimentul nostru ce va avea loc la Oradea în data de 25 Octombrie 2012, ora 17:00 la Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai Oradea, str. Armatei Române nr. 1/A (intrarea dinspre Parcul Bălcescu), pe tema: „Campanie de promovare a poveştilor de succes ale femeilor în funcţii de conducere” 

Scopul acestui eveniment este de a oferi participantelor repere esenţiale în ceea ce priveşte reuşita unor femei care prin muncă şi perseverenţă au reuşit să îşi creeze propriile afaceri, devenind un model de urmat. Astfel, prin această conferinţă ne propunem să împărtăşim din experienţa femeilor aflate în funcţii de conducere, invitate la acest eveniment cu speranţa că acesta va fi un punct de referinţă pentru alte femei. Vă prezint un scurt istoric al Asociaţiei NOVUM şi a proiectului CENTRUM pentru a vă putea face o idee mai amplă asupra organizaţiei noastre:

NOVUM este o asociaţie neguvernamentală din Braşov care activează în direcţia creării de noi oportunităţi pentru femei şi alte grupuri vulnerabile, a facilitării accesului şi menţinerii acestora pe piaţa muncii în scopul asigurării bunăstării lor şi a familiilor lor, printr-un sistem de servicii profesionale complexe, în vederea integrării lor în societate.

Pentru îndeplinirea acestui scop a fost creat Centrul de Dezvoltare Personală şi Profesională CENTRUM pentru femei şi alte grupuri vulnerabile, ce sprijină dezvoltarea acestora în plan personal, social, dar şi economic.
Un aspect important al acestei integrări sociale este şi acela al promovării poveştilor de succes ale femeilor aflate în funcţii de conducere.

CENTRUM îşi propune să focalizeze prin activitatea sa idei, opinii şi acţiuni întreprinse în acest domeniu, în vederea ridicării gradului de conştientizare, schimbării percepţiilor existente, îmbunătăţirii situaţiei grupurilor defavorizate şi creşterii nivelului de evoluţie al societăţii noastre.

În speranţa că ne veţi onora cu prezenta dumneavoastră, vă multumim anticipat!

Persoane de contact:
ELENA MIRONESCU,
Responsabil activitate
elena@novum.org.ro
0749.27.19.03

ALINA FĂRCAŞ,
Expert
alina@novum.org.ro
0755.33.77.07

ENIKŐ MĂLĂCEA,
Manager proiect
manager@novum.org.ro
0741.22.26.77