Criterii de acordare a burselor pentru studenţii din Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii din Oradea, cursuri de zi/IF (studii universitare de licenţă, studii universitare de masterat)

Criterii de acordare a burselor pentru studenţii din Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii din Oradea, cursuri de zi/IF (studii universitare de licenţă, studii universitare de masterat)

Art.1. (1) a. Condiţia minimală de acordare a bursei de către Universitatea din Oradea este îndeplinirea de către student a criteriilor de înscriere în anul universitar următor.

b. Pentru studenţii care au avut Bursă Erasmus un semestru se vor lua în calcul, pe baza foii matricole şi a echivalării examenelor promovate, minimul de 30 de credite obţinute la disciplinele obligatorii şi opţionale.

 

Art.2. (1) Bursele se acordă studenţilor din învăţământul de stat în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură. În cazul burselor de ajutor social se va ţine cont de situaţia materială a studentului şi a familiei lui.

(2) Fondul de burse alocat facultăţii se repartizează la nivelul acesteia, astfel:

• maxim 5% – fond pentru burse de merit;

• 70-75% – fond pentru burse de studiu;

• 20-25% – fond pentru burse de ajutor social.

 

Art.3. (1) Bursele de merit se acordă studenţilor care au media generală 10 (zece) la învăţătură (examene, verificări, proiecte – potrivit planului de învăţământ) obţinută în sesiunea de examene premergătoare semestrului în care solicită bursa şi sunt integralişti în toate semestrele premergătoare semestrului în care solicită bursa.

(2) Media generală se calculează prin ponderarea notelor obţinute cu raportul dintre numărul de credite aferent fiecărei discipline şi numărul de credite total al semestrului în cauză.

(3) În cazul mediilor egale sau în cazul în care se depăşeşte fondul de maxim 5% alocat facultăţii pentru bursele de merit, departajarea se va face pe baza următoarelor criterii, luate în considerare în ordinea următoare:

– media pe semestrele premergătoare semestrului în care solicită bursa;

– publicaţii, brevete, participarea la manifestări ştiinţifice, conferinţe, simpozioane, seminarii ştiinţifice în semestrul precedent;

– nota obţinută la materia cu cele mai multe credite. Dacă egalitatea persistă se va lua în considerare următoarea disciplină cotată cu cele mai multe credite. Acest criteriu se va aplica până la realizarea departajării. In situaţia în care există mai multe discipline cu acelaşi număr de credite, se vor lua în considerare toate aceste materii;

– notele obţinute la materiile facultative;

– activităţile de voluntariat derulate în cadrul facultăţii.

 

Art.4. (1) Bursele de studiu se acordă în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură în cadrul specializărilor/programelor de studiu, liniilor şi anilor de studii, după atribuirea burselor de merit, în ordinea descrescătoare a mediilor generale (examene, verificări, proiecte – potrivit planului de învăţământ) obţinute în sesiunea de examene premergătoare semestrului în care solicită bursa, pe fiecare specializare/program de studiu în parte.

(2) Media minimă de acordare a bursei de studiu este 8 (opt).

(3) În cazul mediilor egale, departajarea se va face pe baza următoarelor criterii, luate în considerare în ordinea următoare:

– media pe semestrul precedent;

– nota obţinută la materia cu cele mai multe credite. Dacă egalitatea persistă se va lua în considerare următoarea disciplină cotată cu cele mai multe credite. Acest criteriu se va aplica până la realizarea departajării. În situaţia în care există mai multe discipline cu acelaşi număr de credite, se vor lua în considerare toate aceste materii;

– notele obţinute la materiile facultative;

– mediile sau notele de la materiile cu cele mai multe credite, din urmă cu două semestre faţă de perioada în care studentul concurează pentru bursă;

– dacă egalitatea persistă şi acum, se recurge la departajarea pe baza evaluării activităţii:

– desfăşurată în organizaţiile studenţeşti / diversele structuri ale Facultăţii/Universităţii (consilii, comisii, senat etc.);

– voluntariat derulate în cadrul facultăţii.

(4) În cazul în care, în cadrul unui an de studiu al unei specializări/program de studiu, nu există un număr suficient de studenţi care să deţină media minimă de acordare a bursei de studiu, bursele de studiu rămase nealocate se vor aloca la studenţi din ceilalţi ani de studiu ai specializării/programului de studiu respective/respectiv, care deţin media minimă de acordare a bursei de studiu. Dacă nici în ceilalţi ani de studiu ai aceleaşi specializări/program de studiu nu există un număr suficient de studenţi care să deţină media minimă de acordare a bursei de studiu, bursele de studiu rămase nealocate se vor aloca la studenţi de la celelalte specializări/programe de studiu ale facultăţii, prin reaplicarea algoritmului de repartizare proporţională.

 

Art.5. (1) Bursa de ajutor social poate avea caracter permanent (pe întreaga durată a unui semestru universitar) sau ocazional (de cel mult două ori pe an universitar).

(2) Nivelul bursei de ajutor social cu caracter permanent nu poate fi mai mic de 50% din cuantumul bursei de studiu şi nu poate depăşi cuantumul bursei de studiu.

(3) Pot beneficia de bursă de ajutor social cu caracter permanent, pe durata unui semestru, studenţii de la învăţământul de zi/IF, care nu beneficiază de bursă de studiu sau bursă de merit, în ordinea de prioritate stabilită mai jos:

a) orfani de ambii părinți ți centrul de plasament;

b) orfani de un părinte;

c) cazurile medicale (Anexa 2 la H.G. 558/1998, art.8c): studenți bolnavi TBC, care se află în evidența unităților medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbție grave, insuficiență renală cronică, astmă bronțic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, cei infestați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, spondilită anchilozantă sau reumatism articular;

d) studenții a căror familie nu a realizat niciun venit în cele 3 luni consecutive anterioare depunerii cererii;

e) studenții a căror familie nu a realizat în cele 3 luni consecutive anterioare depunerii cererii un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare decât salariul minim pe economie.

 

Art.6. Comisia de analiză, evaluare a dosarelor şi atribuire a burselor, la nivel de facultate are următoarea componenţă:

Preşedinte: Conf.univ.dr. Nicoleta Georgeta BUGNAR – Prodecan
Membri:
  1. Lect.univ.dr. Leonard Călin Abrudan
  2. Lect. univ.dr. Corneliu-Cristian Benţe
  3. Asist. univ.dr. Remus Roșca
  4. Conf.univ.dr. Adrian-Gheorghe Florea
  5. Conf.univ.dr. Liana-Eugenia Meşter
  6. Studenţii reprezentanţi în Consiliul Facultăţii
  7. Studenţii reprezentanţi în Senatul Universităţii
  8. Secretarul Şef al Facultăţii de Ştiinţe Economice

 

Criteriile de mai sus vin în completarea criteriilor prevăzute de Regulamentul de acordare a burselor pentru studenti al Universităţii din Oradea.

Prezentul document a fost aprobat de către Consiliul Facultăţii de Ştiinţe Economice, întrunit în şedinţa ordinară din data de 19.10.2012.

 

Pentru conformitate, semnează:

 

DECAN,

Conf.univ.dr. Adriana GIURGIU

                                                                                                      Secretar Şef,

                                                                                               Ec. Daniela REMEŞ