Comunicat de presă PRACTeam: Desfăşurarea activităţilor de instruire a tutorilor din întreprinderi / organizaţii gazdă de practică

Comunicat de presă PRACTeam: Desfăşurarea activităţilor de instruire a tutorilor din întreprinderi / organizaţii gazdă de practică

Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Oradea în calitate de coordonator inter-regional, în parteneriat cu: Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor şi Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava – Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, în cadrul proiectului „Practica studenţilor economişti. Parteneriat inter-regional pe piaţa muncii între universităţi şi mediul de afaceri” (acronim PRACTeam), proiect cofinanţat din Fondul Social European – „Investeşte în oameni!”, Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013; Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”; Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”, Contract: POSDRU/90/2.1/S/64150, Valoarea totală a proiectului: 20.941.500 lei, Perioada de implementare: 01.10.2010 – 30.09.2013, Manager de proiect Prof. univ. dr. Anca DODESCU, anunţă:

Desfăşurarea activităţilor de instruire
a tutorilor din întreprinderi / organizaţii gazdă de practică

Modulul de formare a tutorilor din întreprinderi/ organizaţii gazdă de practică, se adresează reprezentanţilor mediului de afaceri selectaţi în cadrul proiectului PRACTeam în calitate de tutori pentru studenţii economişti care îşi vor desfăşura activitatea de practică în întreprinderile/ organizaţiile gazdă de practică în care aceştia sunt angajaţi.

Acest modul se desfăşoară, la sediul Partenerilor după cum urmează: în perioada 11 – 13 martie 2011 la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor; în perioada 18 – 20 martie 2011 la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, în perioada 24 – 27 martie 2011 la Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice.

Modulul de formare a tutorilor, are la bază suportul de instruire elaborat şi publicat în cadrul proiectului – Manualul tutorelui PRACTeam, autor prof. univ.dr. Letiţia Filimon – expert inter-regional pregătire grup ţintă I (tutori din întreprinderi), Universitatea din Oradea.

Pentru informaţii suplimentare: www.practeam.ro

Contact: contact@practeam.ro

Descărcaţi Comunicatul de presă – Desfăşurarea activităţilor de instruire  a tutorilor din întreprinderi / organizaţii gazdă de practică – Fişier PDF