Bursa de Merit CCU

Bursa de Merit CCU

Buna ziua,

 

Fundația CCU continuă proiectul Bursa de Merit și anul acesta, proiect dedicat tinerilor care cred că educația este un motor continuu al dezvoltării societății.

Considerăm că educația este prioritară pentru dezvoltarea unei societăți armonioase și productive, astfel dorim să contribuim la educația din România.

Prin activitatea Fundației CCU, ne propunem să promovăm valorile competență, corectitudine și utilitate, atât prin seminariile gratuite pe care le oferim, cât și prin acordarea unei burse, deoarece studenții de azi sunt liderii de mâine.

Fondatorul Cristian Varban dorește să susțină studenții de la Facultățile de Marketing din București sau din țară, prin oferirea unei burse de merit lunare.

Bursa de merit constă în acordarea sumei de 800 de LEI/lună, timp de 6 luni, cu condiția ca media din semenstrul anterior să fie peste 8,00.

Încercăm prin dvs. să ajungem cu informația la cați mai mulți studenți din anul I, II sau III care să se încadreze în criteriile impuse de Fundația CCU.

Vă rugăm pe aceasta cale să distribuiți studenților din cadrul Facultății dvs. următorul link https://www.fundatiaccu.ro/bursa-de-merit-ccu/

Cu mulțumiri,

 

CORINA BUHUȘ
Director Resurse Umane
Email: corina.buhus@fundatiaccu.ro
Telefon: +40 731 038 700